Profesorul Ștefan Țigan a condus Disciplina de Informatică Medicală și Biostatistică, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, ȋntre 1992-2008, și a fost profesor asociat la Universitatea Tehnică, Cluj-Napoca. În 1966 a obținut licența în Matematică și Informatică ȋn cadrul Universității Babeș-Bolyai. El a obținut titlul de Doctor în Matematică la aceeași universitate, în 1975. Între 1996 și 1975 a lucrat ca cercetător la filiala din Cluj-Napoca a Institutului de Calcul a Academiei Române. Între 1975 și 1990 a lucrat ca și analist programator la Centrul Teritorial de Calcul, în Cluj-Napoca. Între 1990 și 1992 a lucrat ca director în cadrul Ministerului Ȋnvățământului, în București.
Domeniile sale de cercetare sunt programarea matematică, analiza numerică, informatica medicală, biostatistica, cercetările operaționale, optimizare, modelare matematică și biomatematica. Cercetările sale au contribuit la avansarea mai multor domenii ale științei. El a dezvoltat metode și algoritmi de rezolvare a problemelor neliniare, tehnici de rezolvare a problemelor de programare pseudomonotonă, condițiile de stabilitate a problemelor de optimizare, probleme de optimizare cu mai multe funcţii obiectiv, și a investigat probleme de risc minim în optimizarea stochastică. Ȋn perioada 1975-1990 el a dezvoltat și a introdus în Biblioteca Națională de Programe un număr de programe și pachete: INTERCOB - pentru rezolvarea problemelor de programare liniară cu funcții obiective multiple, OLCRED - pentru croirea optimă a plăcilor dreptunghiulare, TRACUN - pentru modelarea suprafeţelor în spaţiul 3-dimensional, ARBOPT - pentru determinarea arborelui minim de acoperire într-un graf conex neorientat, BACKPACK - pentru a rezolva problema distribuției optime a resurselor între mai mulți consumatori. El a aplicat, pentru prima dată în domeniul medical, un număr de metode de evaluare deterministe și stocastice cu multiple criterii de ierarhizare, precum și metode numerice de rezolvare a unor clase de probleme de optimizare maxi min. A fost membru în echipe de cercetare internaționale, a ținut numeroase prezentări și tutoriale la conferințe atât în România cât și în străinătate. El a publicat peste 208 publicații (25 de cărți și monografii și 183 de articole de cercetare, dintre care 32 au fost publicate ȋn reviste internationale de prestigiu).
La Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj, Prof. Dr. Ștefan Țigan a fost șeful Catedrei de Informatică Medicală și Biostatistică, între 1992-2008. În primii ani ai conducerii sale, în timp ce coordona o disciplină nou ȋnființată în cadrul Universității, a făcut eforturi pentru a elabora noi cursuri de Informatică Medicală și Biostatistică, pentru studenții Facultăților de Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie, precum și pentru rezidenți, masteranzi și doctoranzi și alți studenți postuniversitari. In anul 1995, el a fondat și a fost redactor-șef al revistei Applied Medical Informatics, revista Disciplinei de Informatică Medicală. Ȋmpreuna cu Prof. Dr. Andrei Achimaș Cadariu, Prof. Dr. Ștefan Țigan a ghidat și format actuala echipă a Disciplinei de Informatică Medicală.
Deși s-a retras din activitatea didactică, a rămas consultant ȋn Informatică Medicală, și ȋși continuă misiunea de a educa urmatoarea generație de cercetători medicali și specialiști.